EY Entrepreneur Of The Year™ 2016 în România

EY Entrepreneur Of The Year™ 2016 în România

EY Romania newsletter

Fii la curent cu ultimele noastre noutăți!

 

Programul Entrepreneur Of The Year, singura competiţie antreprenorială globală, are loc începând cu anul 2014 şi în România.

EY organizează programul Entrepreneur Of The Year în mai mult de 145 de oraşe din peste 60 de ţări, acoperind mai mult de 94% din economia globală. Câştigătorii la nivel naţional intră în finala mondială, titlul World Entrepreneur of the Year  fiind acordat anual la Monte Carlo în cadrul unei ceremonii de gală cu participare internaţională.

Prin organizarea competiției în România recunoaștem meritele remarcabile ale antreprenorilor români, aducem laolaltă povești de succes și apropiem membrii acestei comunități care schimbă România. Comunitatea antreprenorilor care au concurat în primele două ediții ale competiției numără astăzi 88 de membri. 

Suntem în căutarea oamenilor care inspiră prin viziunea, leadershipul şi realizările lor. Intră în competiție!

Pentru a nominaliza un antreprenor sau a vă înscrie puteți accesa link-ul https://geoy.ey.com/.

 
EOY Program Contact
Gabriela Streza
EOY Program Manager for Romania
Direct tel:+40 21 402 4014
Mobile:+40 725 809 423
gabriela [dot] strezaatro [dot] ey [dot] com
 

află mai multe

 
 

Câștigători Entrepreneur of the Year 2016

Entrepreneur Of The Year

IPEC este unul dintre cei mai mari jucători din lume în domeniul produselor de menaj și porțelan superior. Compania condusă de Cristian Covaciu deține una dintre cele mai avansate tehnologii de producție din domeniu. În prezent, are un venit anual de peste 22 milioane EUR, 800 de angajați și 250 de roboți industriali. Cu aproximativ 40 de milioane de piese fabricate anual, IPEC este o companie care livrează la nivel global, din Japonia până în SUA.

Cristian Covaciu

Fondatorul companiei IPEC
Emerging Entrepreneur Of The Year

Daniel Dines a țintit o piață cu disponibilitate uriașă de dezvoltare, cea a robotics process automation (RPA). Soluția UiPath RPA este proiectată să automatizeze procese cu volum și grad de sofisticare variabile, de la operații call center, până la procese complexe din domeniul financiar. Compania a avut o creștere explozivă în 2016. De la 20 de angajați în București, a ajuns la 120 de angajați în șapte țări. Cifra de afaceri a crescut pe măsură, cu 600% față de 2015.UiPath a parcurs în ultimii 2 ani drumul de la un startup local la cel de lider global în domeniul roboticii software, cu birouri în Londra, San Francisco, Bangalore, București și un portofoliu de mari clienți la nivel internațional.

Daniel Dines

UiPath
Social Entrepreneur Of The Year

Angela Achiței, de profesie asistent social, a fost primul angajat al fundației „Alături de Voi” România. Util Deco este brand-ul sub care fundația a dezvoltat, în 2008, o întreprindere socială care are acum 70 de angajați, dintre care 36 cu dizabilități. Firma este organizată sub formă de unitate protejată cu ateliere în Iași, Constanța și Tg. Mureș și este cea mai mare întreprindere socială din România. În 2015, a avut vânzări de aproape 6 milioane EUR.Fundația Alături de Voi (ADV) a fost înființată în 2002 de organizația americană Holt International, care desfășura în acea perioadă în România programe dedicate persoanelor seropozitive și copiilor infectați cu HIV în perioada 1989-2002

Angela Achiței

„Alături de voi”
 

Finaliști Entrepreneur of the Year 2016

Sponsor national

Raiffeisen Bank

Raiffeisen Bank este o banca universala de top pe piata romaneasca, oferind o gama completa de produse si servicii de calitate superioara persoanelor fizice, IMM-urilor si corporatiilor mari, prin multiple canale de distributie: unitati bancare (peste 500 in toata tara), retele de ATM si EPOS, phone-banking (Raiffeisen Direct), mobile banking (Smart Mobile) si internet banking (Raiffeisen Online). Raiffeisen bank deserveste peste 2 milioane de client din care 101.000 ATM-uri, 8.200 de corporatii
Citeste mai mult
Raiffeisen Bank este o banca universala de top pe piata romaneasca, oferind o gama completa de produse si servicii de calitate superioara persoanelor fizice, IMM-urilor si corporatiilor mari, prin multiple canale de distributie: unitati bancare (peste 500 in toata tara), retele de ATM si EPOS, phone-banking (Raiffeisen Direct), mobile banking (Smart Mobile) si internet banking (Raiffeisen Online). Raiffeisen bank deserveste peste 2 milioane de client din care 101.000 ATM-uri, 8.200 de corporatii si 1,9 milioane de persoane fizice.
Istoria Raiffeisen Bank in Romania incepe in 1994, cand Grupul Bancar Austriac Raiffeisen a deschis o reprezentanta in Bucuresti. In 1998, aceasta a fost transformata in Raiffeisenbank (Romania), oferind produse si servicii pentru companii. Raiffeisen Bank Romania a rezultat din fuziunea, incheiata in iunie 2002, a celor doua entitati detinute la acel moment de Grupul Raiffeisen in Romania: Raiffeisenbank (Romania) si Banca Agricola Raiffeisen S.A., care fusese infiintata in 2001, dupa preluarea bancii de stat Banca Agricola de catre grupul austriac. In 2013, Raiffeisen Bank a preluat portofoliul de retail al Citibank Romania.

Sponsori

  1. Nume sponsor: 
    Temad
    Imagine sponsor: 
    Text sponsor: 
    Înfiinţată în 1994, Temad Co a devenit în scurt timp una din cele mai importante companii de distribuţie din România, fiind recunoscută ca furnizor de top pe piaţa materialelor auxiliare pentru construcţii, amenajări şi pentru Industrie. Compania Temad are un portofoliu vast de produse de calitate superioară aparținând unor renumite mărci internaționale: Bison, Dupli-Color, WD-40, Bostik, Mem, Revco, Ellen, Motip, Kapro, Mellerud, etc destinate utilizatorilor profesionali și celor casnici.
    Citeste mai mult
    Înfiinţată în 1994, Temad Co a devenit în scurt timp una din cele mai importante companii de distribuţie din România, fiind recunoscută ca furnizor de top pe piaţa materialelor auxiliare pentru construcţii, amenajări şi pentru Industrie. Compania Temad are un portofoliu vast de produse de calitate superioară aparținând unor renumite mărci internaționale: Bison, Dupli-Color, WD-40, Bostik, Mem, Revco, Ellen, Motip, Kapro, Mellerud, etc destinate utilizatorilor profesionali și celor casnici. Aceste produse sunt rezultatul investiţiilor în cercetare, în dezvoltarea de tehnologii inovatoare şi sigure şi în atenţia sporită la impactul asupra mediului şi asupra oamenilor. La acest pachet, Temad adaugă servicii de vânzare consultativă, training de specialitate, livrare în 24 h în magazinele din comerţul tradiţional şi din comerţul modern sau direct în şantiere și fabrici. Temad este un reper de încredere pentru comunitate, fiind implicată în diverse proiecte sociale, culturale și educative.

    În 2013 s-a înfiinţat Grupul de firme TEMAD: TEMAD CO – Importator şi distribuitor național de materiale auxiliare pentru construcţii şi industrie, TEMAD ENERGIE - Centrală fotovoltaică (Râşnov), TEMAD PRODUCŢIE - Fabrică de plasă din fibră de sticlă (Braşov). Grupul Temad a înregistrat în 2015 o cifră de afaceri de 32 mil euro, având peste 270 de angajați.

  2. Nume sponsor: 
    Betty Ice
    Imagine sponsor: 
    Text sponsor: 
    În anul 1994 am hotărât să ne facem singuri înghețata preferată. Am testat sute de rețete. Am avut multe reușite. Indiferent de situație, mereu ne-am urmat dorința de a fi cei mai buni în domeniul nostru. Orice ai face, e important să ai o sursă de inspirație. Un izvor de idei din care să te alimentezi. Pentru noi, inspirația a venit de la natura care ne înconjoară. De fiecare dată când pregătim un produs nou, încercăm să-l facem la fel de simplu, de natural și de surprinzător precum e natura.
    Citeste mai mult

    În anul 1994 am hotărât să ne facem singuri înghețata preferată. Am testat sute de rețete. Am avut multe reușite. Indiferent de situație, mereu ne-am urmat dorința de a fi cei mai buni în domeniul nostru.

    Orice ai face, e important să ai o sursă de inspirație. Un izvor de idei din care să te alimentezi. Pentru noi, inspirația a venit de la natura care ne înconjoară. De fiecare dată când pregătim un produs nou, încercăm să-l facem la fel de simplu, de natural și de surprinzător precum e natura.

    Inspirația nu e totul. E nevoie de multă muncă. Iar drumul e mult mai ușor când ai în echipă oameni excepționali, când îți respecți produsele și pe cei care se bucură de ele.

    După 22 de ani, fabrica Betty Ice e inclusă în grupul celor mai moderne fabrici de înghețată din Europa. După 22 de ani, încă avem multe de făcut și de învățat.



  3. Nume sponsor: 
    FAN Courier
    Imagine sponsor: 
    Text sponsor: 
    FAN Courier este liderul pieței de curierat rapid intern. Înființată în 1998 de 3 antreprenori români cu capital 100% autohton, compania deservește peste 30.000 de clienți, atât persoane juridice, cât și persoane fizice. 
    Cu un parc auto de peste 2.750 de autovehicule, o echipă de peste 4,550 de angajați și mai mult de 15.000 de localități deservite în termen de 24 de ore, FAN Courier își consolidează an de an poziția de lider de piață obținută încă din 2006.
    Citeste mai mult

    FAN Courier este liderul pieței de curierat rapid intern. Înființată în 1998 de 3 antreprenori români cu capital 100% autohton, compania deservește peste 30.000 de clienți, atât persoane juridice, cât și persoane fizice. 
    Cu un parc auto de peste 2.750 de autovehicule, o echipă de peste 4,550 de angajați și mai mult de 15.000 de localități deservite în termen de 24 de ore, FAN Courier își consolidează an de an poziția de lider de piață obținută încă din 2006.
    Din paleta de servicii fac parte atât livrări naționale (în 1,2,4 sau 6 ore prin serviciul Express Loco, în 24 de ore prin serviciul Standard, prioritară prin serviciul Red Code, în puncte de proximitate din magazine partenere prin serviciul Collect Point), cât și livrări internaționale, rutier sau aerian, prin parteneriate cu companii de renume. O serie de servicii adiacente se alătură portofoliului și oferă clientului posibilitatea de a externaliza un procent semnificativ din procesul logistic: depozitare, ambalare și expediere prin serviciul Supply Chain, tipărire, envelopare și expediere prin serviciul Print & Go, returul banilor cash sau în cont bancar prin serviciile Ramburs & Cont Colector, confirmare de primire în timp real prin serviciul ePOD, etc. 
    FAN Courier vă stă la dispoziție prin apel la 021.9336, pe www.fancourier.ro, sau la oricare din cele peste 115 agenții din întreaga țară. Așadar, ORIUNDE, CU PLACERE!

  4. Nume sponsor: 
    MedLife
    Imagine sponsor: 
    Text sponsor: 
    MedLife activează pe piața din România din 1996, fiind cel mai mare operator privat de servicii medicale de pe piața locală. Compania acoperă toate zonele de activitate medicală: ambulatoriu, spitale, maternități, laboratoare, farmacii, toate acestea constituind Sistemul Medical MedLife.
    Citeste mai mult

    În prezent, MedLife își desfășoară activitatea în 16 Hyperclinici din București, Timișoara, Brașov, Arad, Craiova, Galați, Iași și Cluj, 23 de laboratoare proprii de analize, 10 unități spitalicești în București, Brașov, Arad, Craiova și Iași, dintre care un spital de Pediatrie, unul de Ortopedie și unul de Obstetrică-Ginecologie, 3 maternități în București și în țară, 32 de centre medicale generaliste în București și în țară, 14 centre de excelență cu specializare unică, 8 farmacii proprii reunite sub rețeaua PharmaLife Med și în colaborare cu 140 de clinici medicale partenere din toată țara.
    Conform studiului internațional realizat de Reader's Digest, MedLife este pentru al șaselea an consecutiv cel mai de încredere brand în rândul românilor la categoria „Clinică Privată”, iar în ultimii cinci ani, studiile de piață derulate la nivel național plasează constant MedLife drept brandul cu cea mai mare notorietate pe toate segmentele: spital privat, clinică-centru medical, laborator medical. De asemenea, MedLife a câștigat în ultimii trei ani premiul „Superbrands” la categoria „Clinici private”.

 

Juriu

Juriul concursului Entrepreneur Of The Year constă în antreprenori şi profesionişti complet independenţi şi dedicaţi antreprenoriatului.

 

Misiunea lor este să evalueze diferenţele mici, dar semnificative, care separă candidaţii buni de cei foarte buni. Juriul va evalua aplicaţia finaliştilor în mod voluntar şi complet independent de EY.

 

Suntem foarte recunoscători faţă de angajamentul arătat de către membrii juriului:

 

Membrii juriului EY Entrepreneur Of The Year 2016 în România

 

Criterii de jurizare

Procesul de jurizare

Pentru selectarea câştigătorului, juraţii vor examina fiecare aplicaţie pe baza a şase citerii importante pentru un antreprenor de succes. Acestea sunt clar definite, pentru a oferi câştigătorilor din fiecare ţară şanse egale de a concura la titlul World Entrepreneur of The Year:

► Spiritul antreprenorial

- Se analizează determinarea, viziunea şi riscurile calculate şi asumate pentru a obţine succesul, dar şi capacitatea de a depăşi dificultăţile şi eşecurile.

► Performanţa financiară

- Se analizează performanţa financiară: venituri, profitabilitate şi rate de creştere care indică sustenabilitate pe termen lung; - Se iau în considerare istoricul în obţinerea de finanţare şi eficacitatea decizilor de investiţii din trecut.

► Direcţia strategică

- Se analizează capacitatea antreprenorului de a crea şi transforma o viziune de business în realitate; - Se punctează dacă acesta a demonstrat maturitate antreprenorială prin construirea de alianţe strategice, dar şi prin atragerea de persoane valoroase şi talentate ca angajaţi sau în Consiliul de Administraţie.

► Impact global şi asupra comunităţii

- Se analizează impactul prin generarea de locuri de muncă și implicarea în comunitate, efectul asupra stării generale economice a comunităţii. - Se ia în considerare şi dacă firma are activităţi de export sau este prezentă în mai multe pieţe.

► Inovaţia

- Se analizează capacitatea de a dezvolta abordări sau tehnologii noi; de asemenea dacă acesta creează o cultură a inovaţiei şi înţelege imperativul de a anticipa schimbările din mediul competitiv.

► Integritatea personală

- Se ia în considerare dacă antreprenorul trăieşte propriile valori, dobândind respectul angajaţilor, competitorilor, familiei şi comunităţii.

 

Premii acordate in România

*Criteriile de eligibilitate nu sunt aplicabile pentru înscrierea la categoria Social Entrepreneur of the Year, dar intrarea în competiție pentru acest premiu nu mai permite înscrierea și la o altă categorie. 

 

Calendar

Lansarea ediției 2016
► 12 mai 2016
Colectarea nominalizărilor
► 12 mai – 1 septembrie 2016
Interviuri la sediul antreprenorilor
► 15 septembrie – 30 octombrie 2016
Rundele de jurizare (1 și 2)
► 17 noiembrie și 8 decembrie 2016
Ceremonia de premiere
► februarie 2017, București
Finala World Entrepreneur Of The Year™
► iunie 2017, Monte Carlo

 

 

De ce să participi

Recunoaşterea publică a realizărilor antreprenoriale proprii

Amplificarea imaginii şi a brand awareness-ului

Creşterea prezenţei în media

Networking în cadrul unei influente comunităţi de lideri de          business din diverse sectoare

Evaluarea competenţelor şi a strategiei de către un juriu            independent.specializat

Accesul la o reţea globală a antreprenorilor EOY

Motivarea angajaţilor

Participarea la numeroase programe alumni

 

 
 

Cerințe de înscriere

  1. Antreprenorul trebuie să aibă o afacere care să se fie înființată de cel puţin 3 ani.
  2. Candidatul trebuie să fie activ în afacere (nu director non-executiv sau implicat part-time).
  3. Afacerea trebuie să fie operaţională de cel puţin 3 ani şi să aibă un flux de venituri de cel puţin 2 ani
  4. Să aibă un număr minim de 10 angajaţi.
  5. Antreprenorul trebuie să deţină o parte semnificativă din capitalul subscris al firmei (minim 20%).
  6. Lipsa naţionalităţii românești nu este un criteriu care să împiedice participarea; dar operaţiunile cele mai importante ale afacerii trebuie să se desfăşoare în România.

Fă primul pas în competiţie

 
 

 

 

Întrebări frecvente

 

Ca sa puteti vizualiza corect websiteul este nevoie sa va actualizati browserul. Puteti alege una din optiuni:


Google Chrome

Mozilla Firefox

Internet Explorer