Bucharest Tower Center, etaj 22 B-dul Ion Mihalache
nr. 15-17 011171 Bucuresti, sector 1, Romania
+40 21 402 4000

Apetitul global pentru fuziuni și achiziții atinge un record al ultimilor 10 ani

  • 59% dintre companiile din toată lumea plănuiesc tranzacții în următorul an, pe fondul remodelării portofoliilor
  • Intențiile ferme în privința fuziunilor și achizițiilor sunt accelerate și nu amânate de incertitudine
  • Regatul Unit este principala destinație pentru investiții pentru prima dată în ultimii 10 ani

    În pofida unui mediu geopolitic tot mai complex, apetitul pentru fuziuni și achiziții (M&A) de la nivel global înregistrează un record al ultimilor 10 ani, potrivit celei de-a 20-a ediții a raportului Global Capital Confidence Barometer (CCB), un studiu bianual derulat în rândul a peste 2.900 de directori executivi din 47 de țări. Companiile continuă să folosească achizițiile pentru a-și construi bazele unei creșteri viitoare solide, pe fondul unei incertitudini în creștere. Aproape șase din zece companii la nivel mondial (59%) planifică acum să facă o achiziție în anul următor, în creștere de la 52% cu 12 luni în urmă.

    De asemenea, directorii executivi se așteaptă ca omologii lor să fie activi la masa negocierilor, 92% dintre respondenți preconizând că piața M&A globală va crește în următorul an, față de 86% în aprilie 2018.

    Intențiile M&A sunt susținute de o încredere mai mare în rândul corporațiilor. În contrast net cu opinia multor economiști, care prezic o creștere mai lentă, și în pofida incertitudinilor geopolitice, directorii executivi din toată lumea sunt mai optimiști cu privire la perspectivele macroeconomice. O majoritate covârșitoare a respondenților (93%) consideră că economia globală se îmbunătățește, marcând o creștere de 20 de procente a așteptărilor pozitive față de 73% în urmă cu un an. Această perspectivă ambițioasă în rândul directorilor executivi este reflectată de estimările optimiste ale performanțelor lor viitoare: 76% dintre respondenți preconizează o creștere a veniturilor între 6% și 15% în următorul an.

    Deși se concentrează asupra tranzacțiilor și creșterii, directorii executivi nu pierd din vedere riscurile. O treime dintre aceștia (33%) consideră că principalul motiv de îngrijorare este o potențială încetinire a creșterii economice, deși nu se așteaptă ca aceasta să aibă loc. Un număr similar de executivi (27%) consideră că incertitudinile geopolitice, comerciale și cele legate de reglementare reprezintă cele mai mari riscuri externe pentru dezvoltarea companiilor lor.

    „România continuă să fie atractivă pentru investitorii străini, ca urmare a unei performanțe în creștere a consumului și a puterii de cumpărare. Sectoarele de interes sunt atât cele tradiționale, ca cel al petrolului și gazelor sau al energiei, cât și cel de tehnologie, care înregistrează o efervescență crescută ”, arată Florin Vasilică, Lider al Departamentului de Asistență în tranzacții, EY România.

    Remodelarea portofoliilor pentru reinventarea viitorului

    Pe măsură ce ritmul inovațiilor și al schimbărilor se accelerează, crește și frecvența reexaminărilor portofoliilor.

    Peste o treime dintre companii (41%) își reexaminează portofoliile la fiecare trei luni, față de mai puțin de 10% dintre acestea cu un an în urmă. Revizuirile frecvente de portofoliu le permit companiilor să identifice mai ușor și mai rapid zonele de investiții și achiziții, să decidă asupra activelor care ar trebuie cedate și să își îmbunătățească strategiile de alocare a capitalului.

    Și presiunile acționarilor activiști declanșează evaluări de portofoliu mai frecvente. Aceste presiuni pentru remodelarea portofoliilor sunt direcționate spre reconfigurarea operațiunilor sau a amprentei geografice (35% dintre respondenți) și spre cedarea de active (28%). De asemenea, aceste presiuni se concentrează asupra unei achiziții în cazul a peste o treime dintre respondenți (37%).

    Regatul Unit urcă pe primul loc în topul destinațiilor pentru investiții, iar China se orientează spre piața americană

    În pofida persistenței incertitudinilor legate de intenția sa de a părăsi Uniunea Europeană (UE), Regatul Unit urcă pe primul loc în topul destinațiilor pentru investiții, pentru prima dată în istoria de zece ani a studiului, după ce în octombrie 2016 se clasa pe a șaptea poziție. Devansează astfel Statele Unite ale Americii (SUA), care au deținut primul loc încă din 2014. Regatul Unit este urmat de Statele Unite, Germania, China, Franța, Canada, India, Australia, Brazilia și Emiratele Arabe Unite.

    Deși poziția din top a Regatului Unit poate fi o surpriză pentru unii, ținând cont de actualele incertitudini, activitatea M&A s-a menținut intensă în toată perioada de după referendumul din 2016 pentru ieșirea din UE. În 2018, 10% dintre tranzacțiile M&A la nivel global, cu o valoare totală de 400 miliarde de dolari, au avut loc în Regatul Unit, reprezentând al doilea cel mai bun an după criza financiară, tranzacțiile interne fiind impulsionate de intrările și ieșirile solide de capital.

    O altă schimbare surprinzătoare în top este revenirea Chinei printre principalele cinci destinații de investiții, deși persistă îngrijorările în ceea ce privește accesul la piață și reciprocitatea cu SUA și UE.

    Și, în ciuda problemelor legate de protecționism, SUA este o destinație principală de investiții pentru nouă din zece cei mai activi investitori transfrontalieri, printre care și China. 

    Toate drumurile duc spre tranzacții.

    Directorii executivi se așteaptă ca strategiile lor în ceea ce privește tranzacțiile să se confrunte cu o concurență acerbă, 90% dintre aceștia estimează o creștere a ofertelor ostile și competitive în următorul an. În același timp, 88% dintre aceștia se așteaptă la o mai mare concurență pentru active din partea fondurilor private de capital, iar 80% la apariția mai multor megatranzacții (cu valori de cel puțin 10 miliarde de dolari).

Abonează-te la noutățile EY România și fii la curent cu ultimele studii și articole, evenimente și comunicate de presă lansate de experții noștri.
Abonează-te