Bucharest Tower Center, etaj 22 B-dul Ion Mihalache
nr. 15-17 011171 Bucuresti, sector 1, Romania
+40 21 402 4000

Amânarea plății TVA la importul anumitor bunuri

În această ediție:

Amânarea plății TVA în vamă pentru anumite bunuri pe perioada stării de urgență COVID-19 și după 30 de zile de la încetarea acesteia

Pe perioada stării de urgență și la 30 de zile după data încetării acesteia, se amână plata TVA la importul de anumite medicamente, echipamente de protecție, dispozitive medicale sau de protecție și materiale sanitare utilizate în limitarea, tratamentul și combaterea COVID-19.

 

Printre aceste bunuri regăsim:

  • Kituri de testare pentru COVID-19 și aparate de testare și diagnostic, cod NC 3822, 3002 15 si 9027 80;
  • Veșminte de protecție și produse similare (măști, manuși, scuturi din plastic pentru față etc.), cod NC 6307 90;
  • Termometre cod NC 9025;
  • Dezinfectanți și produse pentru sterilizare (soluție de alcool, dezinfectant pentru mâini, apă oxigenata) cod NC 2207, 2208, 3003, 3808;
  • Dispozitive medicale (ventilatoare, ecografe, aparate de electrodiagnostic etc);
  • Consumabile medicale (seringi, ace, vată);
  • Medicamente pentru tratamentul COVID-19 (de ex. Paracetamol) cod NC 3004.
 

Comisia Europeană a publicat la rândul său orientări privind comerțul, din perspectiva vamală, cu privire la criza COVID-19.

Acestea pot fi regăsite la următorul link: https://ec.europa.eu/taxation_customs/sites/taxation/files/covid-19-customs-guidance-for-trade.pdf.

 

Ce este de făcut?

Dacă importați produse de tipul celor mai sus menționate, nu veți plăti efectiv TVA în vamă la import pe perioada stării de urgență și la 30 de zile de la data încetării acesteia.

TVA aferentă acestor importuri se evidențiază în decont atât ca taxă colectată cât și ca taxă deductibilă de către importatorii înregistrați în scopuri de TVA în România.

 

Vă recomandăm de asemenea să acordați o atenție sporită asupra clasificărilor tarifare ale acestor tipuri de produse, pentru a fi siguri că veți aplica corect amânarea plății TVA la momentul importului.

Echipa noastră vă stă la dispoziție pentru analiza și determinarea acestora.

 
Pregătit de către:
Mihai Petre – Director, Taxe indirecte
 
Pentru informații suplimentare, persoana de contact este:
Alex Milcev – Partener, Director al Departamentului de Asistenţă fiscală și juridică
 
Ernst & Young SRL
Clădirea Bucharest Tower Center,
etaj 22, Bd. Ion Mihalache nr. 15-17,
Sector 1, 011171, București, România
Tel: (40-21) 402 4000, Fax: (40-21) 310 7124
Email: office@ro.ey.com
Abonează-te la noutățile EY România și fii la curent cu ultimele studii și articole, evenimente și comunicate de presă lansate de experții noștri.
Abonează-te