Bucharest Tower Center, etaj 22 B-dul Ion Mihalache
nr. 15-17 011171 Bucuresti, sector 1, Romania
+40 21 402 4000

Buletin fiscal nr. 22 - Ordonanța de Urgență nr. 43

În această ediție:

    Ordonanța de urgență nr. 43 / 21 iunie 2019 pentru modificarea și completarea unor acte normative care privesc stabilirea unor măsuri în domeniul investițiilor

În data de 21 iunie 2019, s-a publicat în Monitorul Oficial nr. 507 Ordonanţa de urgenţă nr. 43 prin care s-au instituit, printre altele, modificări în prevederile speciale pentru domeniul construcțiilor (prin care se reglementează facilități fiscale), după cum urmează:

-         se menține salariul minim brut pe țară pentru anumite domenii de activitate din sectorul construcțiilor de 3.000 lei lunar pentru perioada 1 ianuarie 2020 - 31 decembrie 2028. Această sumă este stabilită în bani și nu include sporuri și alte adaosuri. Valoarea ia în considerare un program normal de lucru în medie de 167,333 ore pe lună, la 17,928 lei/oră.

-         se stabilesc sancțiuni pentru nerespectarea nivelului salariului minim;

-         se introduc noi coduri CAEN din domeniile de producere a materialelor de construcții pentru care se pot aplica facilități fiscale. În plus, se exclud din categoria domeniilor de producere a materialelor de construcții, activitățile de arhitectură, inginerie și servicii de consultanță tehnică, fiind incluse într-o categorie distinctă, în scop de clarificare;

-         se aduc modificări în modul de stabilire al cuantumului cifrei de afaceri din anumite activități de 80% din cifra de afaceri totală (care reprezintă una dintre condițiile de aplicare a facilităților fiscale), cu distincție între societățile nou-înființate, înregistrate începând cu luna ianuarie 2019, și cele existente la data de 1 ianuarie a fiecărui an. De asemenea, se aduc clarificări cu privire la tipurile de activități de construcții luate în calcul pentru stabilirea proporției de 80%. Mecanismul de calcul al cifrei de afaceri se va stabili prin ordin al președintelui Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză, care se va publica pe site-ul instituției competente;

-         se aduc clarificări cu privire la veniturile brute lunare din salarii și asimilate salariilor pentru care se pot aplica facilitățile fiscale, cuprinse între 3.000 lei și 30.000 lei lunar: valoarea minimă se aplică pentru 8 ore de muncă/zi; partea din venitul brut lunar care depășește valoarea maximă de 30.000 lei nu va beneficia de facilitățile fiscale.

 

Modificările de mai sus intră în vigoare începând cu 20 iulie 2019.

 

Pregătit de către:
Corina Mîndoiu, Director, Impozit pe venit și contribuții sociale

 

Pentru informații suplimentare, persoana de contact este:

Alex Milcev, Partener – Director al Departamentului de Asistenţă fiscală și juridică

 

Ernst & Young SRL

Clădirea Bucharest Tower Center,

etaj 22, Bd. Ion Mihalache nr. 15-17,

Sector 1, 011171, București, România

Tel: (40-21) 402 4000, Fax: (40-21) 310 7124

Email: office@ro.ey.com